Deși obligativitatea de a înregistra contractul de închiriere la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) nu mai există de anul trecut, există, totuși, un mare avantaj pentru cel care dă în chirie atunci când înregistrează contractul la Fisc. Potrivit Codului civil, contractul făcut doar între părți, neautentificat, dar înregistrat la Fisc este titlu executoriu pentru plata chiriei, ceea ce înseamnă că executarea silită se obține mult mai ușor.
Începând cu luna mai a anului trecut, nu mai este obligatoriu să înregistrezi contractul de închiriere la Fisc. Totuși, chiar dacă obligativitatea de înregistrare a dispărut, există avantaje pentru care ar merita ca un contract de închiriere să fie înregistrat la ANAF.
Pentru a înregistra contractul de închiriere, locatorul, adică cel care închiriază imobilul, trebuie să se prezinte la ghișeul ANAF.
Notă: Deocamdată, înregistrarea contractului de închiriere se poate face doar la ghișeul organului fiscal, nu și online, așa cum se specifică în Ordinul ANAF nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum şi a modelului şi conţinutului formularului “Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune”.
Concret, trebuie depusă „Cererea de înregistrare a contractelor de locațiune” — pe care o găsești atașată la finalul articolului — însoțită de o copie a contractului de închiriere. Copia contractului trebuie să fie conformă cu originalul, iar conformitatea se efectuează chiar de către locator, prin mențiunea „conform cu originalul”, însoțită de semnătura acestuia.
Cererea de înregistrare se completează în două exemplare, unul dintre ele rămânând la Fisc, iar celălalt exemplar se păstrează de către locator.
Prin aceeași cerere se pot înregistra și modificări sau încetări ale contractului de închiriere, prin bifarea căsuțelor „Modificare” sau „Încetare”, după caz. Și în aceste cazuri, cererea trebuie depusă tot la ghișeul organului fiscal.
Trebuie, totuși, făcută distincția între obligația înregistrării contractelor de închiriere și obligația declarării veniturilor obținute în baza unor astfel de contracte. Chiar dacă nu mai este obligatoriu să înregistrezi contractul la Fisc, conform Hotărârii Guvernului nr. 354/2018, totuși românii trebuie să depună declarația unică pentru veniturile obținute în urma închirierii: „Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal au obligaţia depunerii la organul fiscal competent a declaraţiei pe fiecare sursă de realizare a venitului, în termen de 30 de zile de la încheierea contractului”, spune actul normativ menționat mai sus.
De curând, ANAF a primit o întrebare pe pagina sa oficială de Facebook referitoare la declarația unică și care ridică problematica a ce anume ar trebui completat pe declarația unică în căsuța care se referă la numărul de înregistrare al contractului de închiriere, în cazul în care contractul nu a fost înregistrat. La întrebarea contribuabilului, ANAF a răspuns:
„Înregistrarea contractului nu este obligatorie (…). În situația în care contractul nu este înregistrat, nu este obligatorie completarea câmpurilor «număr document» și «dată»”.
[download-attachment id=”16419″ title=”Cererea de inregistrare a contractelor de locatiune”]
sursa: avocatnet.ro